Răzvan Lucescu a devenit legendă în Grecia! Antrenorul român a fost desemnat cel mai bun din istoria lui Xanthi

Răzvan Lucescu a devenit legendă în Grecia! Antrenorul român a fost desemnat cel mai bun din istoria lui Xanthi
  • Publicat:

Răzvan Lucescu (51 de ani), actual tehnician la Al-Hilal, a fost desemnat de fanii din Grecia ca fiind cel mai bun antrenor din istoria lui Xanthi.

Lucescu jr. a antrenat formația elenă timp de trei sezoane, 2014-2017, perioadă în care a Xanthi a ajuns să joace o finală de Cupa Greciei.

Răzvan Lucescu, desemnat cel mai bun antrenor din istoria lui Xanthi

Perioada petrecută la Xanthi a reprezentat începutul unei cariere fulminante pentru Răzvan Lucescu. După despărțirea de Xanthi, în 2017, tehnicianul român a ajuns pe banca lui Paok Salonic, echipă la care a reuști să câștige un titlu și două cupe.

Răzvan Lucescu a fost desemnat cel mai bun din istoria lui Xanthi
Răzvan Lucescu a fost desemnat cel mai bun antrenor din istoria lui Xanthi

Răzvan Lucescu lasă deoparte conflictele cu rivalele istorice

Răzvan Lucescu s-a luptat ani buni cu rivalele din campionatul României. Și ca jucător, și ca antrenor. Spune că mesajele războinice pe care le trimitea în acea perioadă au fost niște copilării. Acum este gata să vadă lucrurile din altă perspectivă și afirmă că nu este „anti-Steaua”.

Răzvan Lucescu a dus multe bătălii cu marile rivale din campionat. Cu Steaua au fost cele mai dure. Pompiliu Stoica (43 de ani) i-a furat steagul Rapidului și s-a dus după el să recupereze stindardul, dar și să-i aplice o corecție.

Tot cu Steaua s-a luptat în anul 2006 pentru un loc în semifinalele Cupei UEFA. Spune însă că mesajele războinice din perioada respectivă au fost o greșeală.

„Ce înseamnă să fii «anti- Steaua»? Astea sunt chestiuni din tinerețe. A fost o greșeală, dar mă înțeleg, așa cum înțeleg și manifestările de acum ale tinerilor. Nu ai cum să fii «anti» o echipă. Poate într-o zi o să ajungi la o astfel de echipă și acolo antrenorul respectiv o să dea tot, toată energia și priceperea lui. Nu sunt «anti- stelist»! Astea mi se par copilării!”, a declarat antrenorul român.

Cosmin a avut prima tangență cu presa la vârsta de 15 ani, când a început să scrie pentru volan.ro. Apoi a semnat articole pentru mai multe publicații din domeniul tech, cum ar fi gadget-talk.ro, dexblog.ro sau urbanteh.ro. La vârsta de 17 ani, a debutat în presa sportivă, pe site-ul ionalexandru.ro. ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune pe poliţişti. S-a urcat în maşină şi a lovit autospeciala cu care veniseră
Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune pe poliţişti. S-a urcat în…
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Doliu în PRO TV! Adrian Sârbu e sfâșiat de durere: Avea un simț nemaipomenit
Doliu în PRO TV! Adrian Sârbu e sfâșiat de durere: Avea un simț nemaipomenit
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×